Tradiția Călușului

Călușul este manifestarea folclorică efectuată în preajma sărbătorii Rusaliilor care are în centrul ei dansul ca mod de expresie. Este răspândit în sudul Olteniei și Munteniei, în Dolj, Olt, Argeș, Vlașca, Teleorman, Ilfov și Ialomița.
Jucătorii se numesc călușari și trebuie să fie în număr impar de șapte, nouă sau unsprezece. Conducătorul se numește vătaf, iar personajul mascat – mutul. Acesta are o mască grotescă din cârpă sau piele și costumul din două culori, semănând cu costumul arlechinului.
Cea mai importantă recuzită a obiceiului este steagul, o prăjină lungă de peste trei metri, în vărful căreia se leagă un ștergar și plante care în credința populară au efecte vindecătoare, precum usturoiul și pelinul.
Ceata călușarilor este alcătuită pe baza unui jurământ depus de către fiecare membru al ei. Atât jurământul, cât și regulile interne de comportare ale cetei sunt secrete. Angajarea în ceata de căluș se face de obicei pentru mai mulți ani, iar jurământul se reînnoiește în fiecare an.
În ceea ce privește costumele călușarilor, aceștia îmbracă în general haine țărănești de sărbătoare. Pe cap poartă pălărie cu mărgele și panglici, au mijlocul încins cu bete, pe piept au bete încinse în diagonală, iar la brâu batiste colorate. La picioare sub genunchi și la glezne au canafuri și zurgălăi, opincile au pinteni. În mâini, fiecare poartă câte un băț.
Dansul lor imită tropăitul și galopul, ei asemănându-se cu animalele cabaline, după cum le spune și numele. Celelalte mișcări ale dansului sunt atât de săltărețe și diverse încât uneori pare că nici nu mai ating pământul.
Obiceiul mai arată în cazul întâlnirii simultane a două cete că există o bătaie, iar ceata învinsă acordă întâietate celeilalte.
Oamenii consideră că dansul călușarilor are efecte tămăduitoare. Astfel, jucătorii aștern la pământ pe bolnav, apoi încep săriturile și într-un moment special al cântării îl calcă pe rând de la cap până la călcâie. Apoi îi șoptesc la ureche unele cuvinte compuse de ei și poruncesc bolii să iasă din corp. Bolnavul o repetă de trei ori în trei zile și de obicei își recapătă sănătatea.
Mihai Pop, Obiceiuri tradiționale românești, ed. Univers, București, 1999.
Ion Ghinoiu – Obiceiuri populare de peste an – dicţionar, ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1997.
Stan V. Cristea – Tradiția călușului în județul Teleorman – de la ritual la spectacol, ed. Aius, Craiova, 2020.
Informații culese de restaurator Alexandra Cristică
Acest articol a fost publicat în Marketing. Salvează legătura permanentă.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *