Privilegiul de a arata cu degetul

Privilegiul de a arăta cu degetul!

Sunt anumiţi oameni care nu răspund niciunei întrebări! E prea complicat să îi defineşti ce sunt, devine inutil să îi încadrezi în vreo noţiune! Prezumţia de complexitate, în exact cazul lor, e o aroganţă! O dată sunt bruţi, fondul primar intelectual nealterat, altă dată sunt mediocrii, de cele mai multe ori inutili! Lor înşişi şi societăţii! La fel de bine ar putea să subziste din reciclatul dozelor din aluminiu, din strânsul bălegarului de pe străzile Vienei sau, cum s-a întâmplat în cazul de faţă, din linsul în protuberanţele vreunui sefulet local! Indiferent de ipostazele în care l-ai găsi, oricât de paradoxale în statut social ar fi variantele, el, omul nostru nedefinit, e din filmul ăla!

Jurnaliştii, mai mult decât oricine, au privilegiul de a fi tăcuţi! Jim Diaconescu e ziarist! Aşa cum numai ei, tipii descrişi în rândurile de mai sus, pot fi încadraţi într-o meserie! Pentru că nu a produs niciodată un leu din piaţa liberă, Jim e disperat! Banii de la buget s-au evaporat! Evident, Jim se zbate! Absolut firesc! Natural!                                      Moralizând imoral, jenant, amoralităţile celor care îi refuză lui, acum, contractele pe care le-a avut timp de 8 ani de la exact cei care au inventat şi desăvârşit finanţarea presei pe amiciţii şi cerşeli măgulitoare! Lui Jim i s-a tăiat macaroana! Noii potentaţi, directori, directori adjuncţi, manageri de orice, s-au săturat, pesemne, de jurnaliştii de monocultura! În cel mai bun caz fie spus!                                                                                 Şi, pentru că are o meserie, pe care nu a practicat-o niciodată, ori a abuzat-o la maximum incompetenţei atunci când s-a folosit de ea, Jim s-a gândit sa  fie rău!

Atât de prost să fie rău încât, incapabil să scrie orice altceva în afară de ce ştie tot târgul, invocă morale care au fost încălcate constant, cu prisosinţă şi deliberat de el şi de cei care, să zicem, i-au făcut anumite contracte de presă, nu lui, ci pe numele fiului său!    Aţi înţeles bine! Pe numele fiului său! Să fie cât mai mult! Să.. aive.. aşa cum s-ar exprima un consilier judeţean psd, fost agent de publicitate în presă, autonumit jurnalist în lipsă de orice reacţie din ambient!

Nicio anchetă, nu investigaţie, nu descoperiri! Fără muncă! Aşa cum e obişnuit, Diaconescu flexează memoria colectivă, proprie unui lepros într-un spital de boli de piele! Veneric, infectat în infestarea infectă a matrapazlâcurilor psd, Ion, să-i zicem, dracu,  pe nume, s-a trezit din mediocritate! Ca să cadă în ridicol! Din când în când!

Sunt unele întrebări care, raportate la anumiţi oameni, nu îşi vor găsi niciodată răspunsul! Oricum, e inutil

  • Catalin Macris
Acest articol a fost publicat în Editorial. Salvează legătura permanentă.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *