Asta este o poveste reală despre speranţă, despre tragedie şi despre mizeria umană! Care, atunci când nu e a trupului, ci a minţii, umple cu pământ proaspăt săpat unghiile groparilor din cimitire şi consolidează statuile imbecililor din necropola autosuficienţelor personale!
Cititorule, ai cancer! Nu de azi, nu de ieri, nici de mâine! Realizezi că trupul tău e din ce în ce mai slab, că orele tale ticăie a medicamente şi că furtunurile de la branule, asemănătoare unor sfori, înfipte cu ace în venele tale învineţite te-au transformat, fără nicio metaforă, într-o marionetă!
Aşa cum i s-a întâmplat lui Petrişor de aproape doi ani! Singurul sprijin? Familia! Copilul şi soţia! Şi poate, dincolo de orice epopee umanistă idealizata, comunitatea!
Tratamente costisitoare în străinătate, sacrificii financiare, bani împrumutaţi, datorii, epuizare psihică şi emoţională la maximum, toate pentru un verdict medical mai bun! Pentru un zâmbet care să nu mai conţină compasiunea, ci doar un strop speranţă!
Ceea ce, în cazul lui Petrişor, un bărbat aflat în floarea vârstei, s-a şi întâmplat! Până în urmă cu aproximativ 3 luni, când a intervenit depresia!
Acuzată că s-ar fi uitat îndelung la o farfurie, soţia lui Petrişor, Alina, a fost dată afară de la serviciu de şef! Pe numele lui, Cătălin Lupu, directorul de la DGASPC Giurgiu! Acelaşi director care, aşa cum am scris şi probat pe acest site, încheia până de curând licitaţii la alimente pentru hrana nevoiaşilor mai scumpe decât în orice supermarket de fâţe din capitală!
El, Cătălin Lupu, directorul DGASPC Giurgiu, managerul sub a cărui conducere se se raportează agresiuni sexuale cu minori pe bandă rulantă (e drept, multe neprobate) l-a condamnat, cu toate că ştia situaţia familiei, pe Petrişor la moarte!
Cititorule, ai depresie! Nu de azi, nu de ieri, nici de mâine! E o boală în tine mai hapsână şi mai rea decât toate boalele lumii, ai nevoie de o săritură în afară destinului nenorocit mai ceva decât următoarea respiraţie, iar dincolo de nefacerea lumii, între două şedinţe de chimioterapie, speranţa la viaţă şi-a pierdut demnitatea!
Exact cum a simţit Petrişor, şoferul de tir, soţ, tată, stâlpul familiei, umilit în ultimul hal nu de boală, ci de leproşii de pe pământ!
Petrişor a murit! Azi! Dimineaţă! Depresia provocata de decizia lui Catalin Lupu, umilinta ultimului maruntis din buzunar, privarea de cel mai elementar tratament, toate astea l-au ucis! A murit! La crepusculul dintre soarta dată de Dumnezeu şi abjectul uman! Care, atunci când nu e al trupului, ci al minţii, şerpuieşte limba de la clopotele din biserici şi încolăceşte întortocheat fiinţele mici, fie ei chiar şi directori, în cea mai de joasă spiţă de nesimintiti!
Cititorule…