MITURILE CREAȚIEI DIN GRECIA ANTICĂ

EROS – ZEUL IUBIRII

Miturile vechilor greci oferă o mare varietate de narațiuni, care
încearcă să răspundă la întrebări altfel inexplicabile, să justifice misterele vieții, să structureze și să impună o ordine în univers și să stabilească locul oamenilor în cadrul
universului. Se poate afirma că multe dintre miturile grecești răspundeau unor întrebări esențiale precum: Cum a fost creată lumea? Care este diferența dintre oameni și zei? De unde au venit primii oameni? De ce traversează soarele zilnia cerul și unde
dispare noaptea? Ce este iubirea? De ce oamenii trebuie să sufere?
Ce se întâmplă cu noi când murim?
Ca o consecință directă a relatărilor despre natura și acțiunile zeilor și a felului în care aceștia se raportează la rasa umană, un număr semnificativ de mituri aveau pentru antici o semnificație religioasă. Înainte de toate, mitologia clasică trebuie să înceapă cu Crearea universului și a seminției umane. Cea mai amănunțită relatare a miturilor timpurii despre Creație o datorăm poetului grec Hesiod, autorul poemului Teogonia ,compus în secolul al VIII-lea î.Hr. Apoi, Cartea I din Metamorfozepoemul narativ al romanului poetului latin Ovidius, redactat la începutul secolului I, oferă și ea o versiune captivantă a Creației. Mai întâi, din tenebre a apărut Haosul, pe care Hesiod l-a descris ca pe o enormă prăpastie. După Haos, a apărut Geea sau Gaia 
(Pământul), fie născută din Haos, fie pur și simplu din sine însăși. Pământul a înconjurat și a înghițit Haosul. Nici Hesiod, nici Ovidius nu explică apariția bruscă a Pământului. Ovidius precizează că apariția Pământului a adus armonie și ordine în Haos.
Din unirea Geei cu Haosul au apărut pe lume toate celelalte elemente. Deși aceste ființe primordiale au dat naștere întregului univers, din acest moment forța motrice din spatele Creației devine Eros: Iubirea. În mitologia greacă, geneza oricărui lucru din univers este rezultatul unei puternice atracții erotice.
În afară de cele câteva ființe născute prin partenogeneză, care înseamnă creația rezultată dintr-un singur gen, toată Creația ulterioară a fost rezultatul unirii sexuale.„Din Haos se nasc Noaptea (Nyx) și Tenebrele (Erebos)”, iar Geea (Gaia) l-a născut mai întâi, în somn, pe Uranus (Cerul) și apoi pe Pontus (Marea). Uranus a apărut pe lume la fel de uriaș ca și mama sa Geea. Astfel, el a fost capabil să o acopere. Radiind de bucurie pentru a sa Mamă-Pământ, Uranus s-a revărsat asupra ei printr-o ploaie fecundă. Astfel, Geea a dat naștere celorlalte elemente ale lumii fizice: munții, apele, flora și fauna. Haosului și Geei i-a urmat Tartarul (plasat în străfundurile pământului), care va deveni nivelul cel mai de jos al Lumii Celeilalte. Apoi a apărut Eros, cel mai chipeș dintre toți nemuritorii.
Eros și Himeros (Dorința) au intrat în alaiul Afroditei, care s-a ivit din valurile mării pe țărmul insulei Cipru, atunci când Cronos, tatăl Olimpienilor, a aruncat în mare organele genitale retezate ale lui Uranus.
La sfârșitul perioadei arhaice, Eros este reprezentat „în chip de adolescent, adesea cu aripi, și părând că zboară în văzduh în căutarea unei victime”, pentru ca în iconografia atică (sfârșitul secolului al VI-lea î.Hr.), Eros să apară cu liră.
Cele mai răspândite reprezentări ale lui Eros apar pe ceramica atică cu figuri roșii. Începând cu secolul al IV-lea, Eros este figurat cu arc și săgeți, apoi imaginea zeului se multiplică, acesta apărând și sub formă de amoraș.

  • Arheolog Iulia Răbâncă
  • Muzeul Județean Teohari Antonescu Giurgiu
  •  

BIBLIOGRAFIE

 

Hazan, Fernand (ed.), Enciclopedia civilizației grecești, trad. rom. Sorin Stati, Ioana Stati, Editura Meridiane, București, 1970.

Hesiod, Theogony, translated by Norman O. Brown, Prentice-Hall, New Jersey, 1953.

Kun, N.A., Legendele și miturile Greciei Antice, Editura Lider, București.

Madigan, Brian, Corinthian and attic vases in the Detroit Institute of Arts. Geometric, black-figure, and red-figure, Brill, Leiden, Boston, 2008.

Moore, Mary B, Attic red-figure and white ground pottery, vol. 30, Princeton, New Jersy, 1997.

Smith, Roland R.R., Hellenistic Sculpture. A handbook, Thames α Hudson, 2005.

Roberts, Sally R., The attic pyxis, Ares Publishers, Chicago, 1978.

Petre, Zoe; Lițu, Alexandra; Pavel, Cătălin (coord.), Dicționar de mitologie greco-romană. Zei. Eroi. Mituri, Editura Corint, București, 2011.

 

Taft, Michael, Greek gods α godesses, Britannica Educational Publishing, 2014.  

Acest articol a fost publicat în Marketing. Salvează legătura permanentă.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *