Eu hotăresc! Aşa vreau eu! Pentru că nu vreau!
Pe ce criterii legale împărţea banii de la buget Marian Mina, preşedintele PSD Giurgiu?

Mizeria, atunci când nu aparţine minţii, e o bagatelă! Cum este posibil, totuşi, ca atât de mult jeg să încapă în atât de puţină minte, aşa cum veţi constata în cazul de faţă, rămâne să stabiliţi dumneavoastră, stimaţi cititori de site inclus în GRID, cea mai bună platforma media internaţională, 70 de limbi, de investigaţii şi de anchete jurnalistice!

Evident, dacă mai era cazul, la Giurgiu Impact Media ne referim!

Concret, prefectul PSD Giurgiu, Florentina Stanculescu, mâna dreaptă a lui Marian Mina, şeful social democraţilor giurgiuveni a blocat hotărârea Consiliului Judeţean Giurgiu privind repartizarea sumelor pentru echilibrarea bugetelor.

Practic, prin această acţiune ,  zeci de comune şi de sate din judeţ rămân fără cofinanţare pentru proiectele europene, multe dintre ele aflate în derulare.

Mai mult de atât, din moment ce nu vor exista banii pentru cofinanţare, nu doar că planurile de investiţii se vor opri, dar edilii respectivi vor fi obligaţi să returneze toţi banii învestiţi până în prezent!

Cu alte cuvinte, foarte mulţi din banii aduşi de liberalii în oraşele şi în judeţul Giurgiu prin Dan Motreanu, preşedintele PNL Giurgiu, riscă să fie pierduţi din cauza ambiţiei şi a inteligenţei politice (prima nejustificată, a doua inexistentă) ale lui Marian Mina.

Aşa zisul motiv oficial pe care PSD Giurgiu îl invocă pentru acest demers aberant este că Dumitru Beianu, preşedintele C.J Giurgiu, nu a repartizat egal, la virgulă, banii aceştia către primării.
Omiţând, fireşte, să comprehenseze că nu există nicio prevedere legală în acest sens, şi că aceste fonduri au fost alocate în funcţie de proiectele pe care fiecare primar le derulează sau urmează să le demareze!

Şi, dacă paragraful de mai sus nu este deja detrimential manevrei lui Mina, preşedintele C.J Giurgiu, Dumitru Beianu, a publicat lista cu sumele repartizate către localităţile din judeţ, multe de ele fiind conduse de către primări social democraţi!

Mai transparent, ori mai pe faţă (ca să ne aliniem fondului primar lexical al preşedintelui PSD Giurgiu) de atât nu se poate!

Excepţie… filmul de mai jos!

Marian Mina, preşedintele Consiliului Judeţean, perioada 2016-2020, în spate, dreapta, Florentina Stanculescu, director economic în acea perioadă.

Interpelat, de data asta pe fapte reale, de doi consilieri judeţeni liberali în legătură cu amânarea repartizării banilor către primăriile din judeţ, acuzat că îi şantajează pe aceşti edili în funcţie rezultatul alegerilor europarlamentare, Marian Mina le răspunde acestora aşa cum numai el, după limita maximă a inteligenţei de care dispune, poate să o facă:

Eu hotăresc! Aşa vreau eu! Pentru că nu vreau!

Să observaţi, zicem şi noi, cât de cu legea în gură, cât de îngrijorată de inechitatea socială şi cât de oripilată de aceste răspunsuri este doamna Stanculescu (dreapta, spate) de aceste replici ale şefului ei!

Incredibil?

Jegul, când nu aparţine minţii…

                                                                                          Cătălin Măcriş

Acest articol a fost publicat în Expressis Verbis. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *