Dumitru Beianu încearcă…
Marian Mina şi psd-istii lui Buridan între cui să-i facă mai rău sau bine deloc

Dumitru Beianu, preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, a încercat recent, luna aceasta, să obţină aprobarea consilierilor judeţeni PSD pentru accesarea unui împrumut necesar continuării unui Drum Judeţean!

Degeaba! Ombilicii social democraţi au refuzat, precum nişte manelişti indolenţi, cu mai multe lanţuri la gât decât ar fi necesare la mâini şi la picioare, să valideze proiectul!

Jegul din zâmbetele concupiscente, roşeaţa bătăturile din palmele frecate satisficativ în rumeguş de epidermă, manifestul foşnăit al coatelor ascuţite, tacite, de pe dedesubtul mesei, toate astea au fost în zadar!
Împrumutul, în nejena cârcotească şi penibil greţoasă a psd-istilor giurgiuveni, a trecut!

Drumul Judeţean 601, un fir de civilizaţie care urmează să traverseze, printre altele, şi comuna păstorită de un primar PSD, Bolintin Vale, continuă!

Ştiţi povestea aia cu măgarul lu’ Buridan?
E o fabulă! Filosofică! Simplă! Nu plecaţi! Fanilor pesedisti ne-am adresat acum!

Aşadar, un măgar! Ori mai mulţi! Turma aşezată între o grămadă de fân şi un jgheab cu apă! Măgarii, la mijloc, pentru că erau prea lacomi şi prea foarte proşti, neştiind ce să aleagă prima dată au murit în grup! Unii de foame, alţii de sete! Deci de prea proşti şi de prea foarte lacomi!
Morala argumentativ paradoxală a acestei poveşti?

Marian Mina şi cu oamenii lui, PSD Giurgiu în general, vor să deceda cât de curând, politic, dacă nu au sucombat deja! Dar nu au au aflat! Încă!

Să putrezeşti lamentabil şi decisiv în decizia de a rămâne consecvent indiciziei de alege nu cui să îi faci bine, ci câtor de mulţi să le faci mai mult rău, asta pare fie soarta măscăricilor cu şosete albe la purtător, pe călcâiul indiferenţei, şi cu pantofi roşii în labă conştiinţei!

Beianu Dumitru a vrut! Pentru că nu a avut cu cine, iar cine ăsta siluia bunul simţ şi logica la un feisbuctv, plângându-se că pentru că e pesedist nu e băgat în seamă, a încheiat mai multe parteneriate administrative, efecte benefice pentru oameni locali cu alţi pesedisti din ţară!

Da, Tica a parafat proiecte cu alţi membrii social democraţi din ţară! Din Calarasi, din Teleorman şi de prin oriunde! Pentru giurgiuveni! Colaborează! Cu dracu; am spune noi!

Cu tiv la limbă şi cu encefalul evazat, PSD-istii locali nu au mai zis nimic! Dar au făcut! Ori au încercat să facă! Mai o manea fără autorizaţie, ba o dedicaţie cu ocărî pentru jandarmi, mai încă o pagină de febeu, anonimă, cu jeg, cât de curând desconsiderată, ba un vot împotriva fiecărui cetăţean!

Totul întru şi numai pentru ei! În fine, asta e intenţia!

Am citit o postare pe FB! Dumitru Beianu, preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, mai nou, iubitor de pesedeu, se străduieşte!

Rar am văzut atâta patimă şi atâta necaz într-un text aparţinând unui om politic!
 Practic, în esenţă, o defulare! Şi-ar fi dorit susţinerea membrilor giurgiuveni PSD
! A consilierilor! Nu o are! Aşa că, în schimb, ca liberal, din lipsă de orice variante, a căutat proiecte eligibile cu politicienii din zonele învecinate! Care se întâmplă să fie de la PSD. Dar oameni!
Beianu… aproape că îşi cere scuze! Puteau fi din Giurgiu!
Dar, şi aici completez eu, de unde atâtea firescuri în nimicnicia unora de preajma lui nicăieri?

Aproape că nu există vot în Consiliul Judeţean în care membrii PSD Giurgiu să nu voteze aiurea! Împotriva a orice care, o dată pus în practică o să dea bine în contul PNL, chiar dacă în detaliu le-o trag propriilor primari, ori doar ca să îşi facă simţită prezenţa!
Altfel inutilă, verificabilă doar prin existenţa certificatelor de naştere a fiecăruia dintre ei!

Şi poate tocmai de aia, flexibilitatea asta a lui Beianu de a colabora, de a se susţine şi de a susţine orice proiect cu politicienii din alte judeţe, oameni din PSD, doar ca să aducă plus beneficiu şi un plus de valoare pentru cei de acasă, flexibilitatea asta, aşa cum spuneam, este un fel de fenomen!

Şi să o spui şi public, asumat, deja este o chestiune, din punct de politic mă refer, inexplicabilă!

Ori poate, cine ştie, limitat de propria-mi măsură, nedeontologica, în ceea ce îi priveşte pe pesedistii giurgiuveni, nu pot eu să o descifrez!

Dumitru Beianu, preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, penelistul cu prietenii pesediste de prin vecini, încearcă! Aici nu a reuşit!

Câştigă giurgiuvenii! Oamenii de aici, de oriunde, de pretutindeni şi de nicăieri

                                                                                                                  Cătălin Măcriş

Acest articol a fost publicat în Expressis Verbis. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *