Două analfabete, o altă ştire falsă, o pătură de spital lipsă peste giulgiul manipulării PSD

Despre ştiri false, proaste, analfabete, despre pamflete jenante, investigaţii efectuate din pat şi editoriale inepte aţi mai auzit! Unii dintre dumneavoastră chiar le-aţi citit! Nu aici!
Evident, rolul lor esta acela de a dezinforma şi de a manipula un anumit segment de public care, cu toată dragostea, îşi începe orice argumentaţie sau discuţie cu pseudo fraze arhaice care au la bază şi în profunzime inconsistenţe flagrante, rupte de orice logică, fără nicio legătură cu realitatea!
Normal că în această ecuaţie dintre jurnalist şi cititor aşa zişii ziarişti prestează întocmai şi în perfectă concordanţă cu publicul lor ţintă!
De altfel, în presa de mâna a 3 a exista, la modul oficial scriem asta, un dicton celebru care conţine exact ceea ce am explicat în rândurile de mai sus.

P.I.S.P – acronimul ăsta înseamnă Păstrează Ideea Simplă şi Proastă! Cu alte cuvinte, cu cât scrii mai prost (profesional, literar, jurnalistic), cu cât inventezi mai mult şi mai înspre un populism deşănţat şi abject, cu atât eventualii tăi cititori, de o anumită factură, vor fi mai satisfăcuţi şi îţi vor valida inepţiile!

Exemplu general: comunicarea antivaccinistilor!

Exemplu nominal: Cătălina Sfetcu şi Niculina Croitoru, fostă Alecu, două analfabete cu ştate de plată în birourile PSD Giurgiu, ultima, Niculina, fostă puşcăriaşă, încă acuzată în mai multe procese penale ce privesc înşelăciune, furt etc!

Important de precizat, există documente oficiale pentru tot ceea ce am scris, pe unele le puteţi revedea, consulta, în paginile acestui site!

Revenind la ştirile false, analfabete, ne asumăm aici şi pentru totdeuna ideea că propagandă de partid, oricare ar fi ea, are dreptul la existenţă! Doar că, ce să vezi, până şi presa de partid are nişte reguli minime ce consistă în respectarea limbii române, gramatica aceleaşi limbi şi (deja devenim pretenţioşi acum) un minimum prag profesional care face diferenţa dintre un conducător auto şi un căruţaş, dintre un medic şi un şaman şi, în cele din urmă, dintre un jurnalist decent şi o lăută!

Cum scrii o ştire fake psd-ista?

Ai nevoie, în primul rând, de o analfabetă. Pe numele ei Cătălina Sfetcu! O aşezi în faţa unui laptop, de data asta în faţa unui birou, nu dedesubt, îi încarci cartela telefonică cu 5 euro şi îi dai ordin să inventeze o poveste nasoală despre adversari!
După, îi inviţi pe toţi laicuitorii de partid să distribuie porcăria până leşină, apoi chemi altă analfabetă penală, puşcăriaşă, Niculina Croitoru, fostă Alecu, să comenteze în spume şi în clăbuci tot ceea ce îi trece prin cap!

Apropo de ţeastă! Ştiaţi că un anume gândac de bucătărie a intrat în Cartea Recordurilor pentru că trăieşte o săptămână fără cap? E clar că ăia de la Guinness World Records nu au auzit de Niculina a nostra!

Vreţi doar două exemple de analfabetism flagrant?

Comentariu Niculina Croitoru, fosta Alecu, puscariasa: ” prostia si incompetenta intruchipata”, dezacord intre subiect si predicat, manual gramatica clasa a 2 a

Fragment text Catalina Sfetcu, probleme gramaticale si semantice clasa a 3-a;  lipsa virgula dupa enumerare conjunctia “si”. Exemplu: am fost la piata si cu mama, si cu tata, si cu verisorul etc
Virgula pusa aiurea dupa “s-a intamplat”. Exemplu corect: si ne-a povestit ce i s-a intamplat ( fara virgula) saptamana trecuta!
Ca cand i-a povestit cititoarea imaginativa ce s-a intamplat? Evident, saptamana trecuta!
Semantica: conjunctia “si” nu are ce sa caute la inceputul propozitiei, altfel se intelege ca inainte de a trimite poze, inainte de a relata, cititoarea a mai trimis ceva, dar nu se spune ce!

Revenim la ştirea falsă şi analfabetă! Mai precis, la însăşi compoziţia maglavaisului!

“O cititoare ne-a trimis şi o poză şi ne-a şi povestit ce i s-a întâmplat, săptămână trecută!”

Pe scurt, o anonimă îi trimite lui Sfetcu o poză cu o pătură şi un fel de informaţii în legătură cu situaţie dramatică în care se afla la Spitalul Judeţean Giurgiu: bolnavă, tremurândă de frig sau pesedista înfrigurată, dar obiectivă, lovită de soartă, imaginativ leşinată sau imaginată!

Practic, atât de falsă şi de prost construită este porcăria asta încât, trecând peste greşelile semantice, gramaticale şi de compoziţie, Sfetcu, jurnalista din mij a PSD Giurgiu, anunţă din start că ea a conceput ştirea asta pe baza unei fotografii (cu caracter general, fără niciun însemn de identificare etc) şi a unei povestiri de la o anumită persoană care, dacă nu e inventată, este la fel de proastă şi de analfabetă, cel puţin, ca şi ea!

Apoi, evident, urmează peroraţiile pesedisto-pupuliste, absolut jenante, toate susţinute, aşa cum ea însăşi scrie, de ce i-a povestit ei… cineva!

Nicio referire la realitate, date precise, context, cadrare incident sau motive pentru care corespondenta de presă nu şi-a dezvăluit măcar iniţialele!

Sunt cazuri în presă în care anumite surse, din motive ce ţin de interesul lor general sau particular, ori de contexte precise, nu sunt obligate să îşi dezvăluie identitatea! Dar jurnalistul trebuie să precizeze asta, deci să dea întregului text valoarea de prezumţie! Aici nu a fost cazul!

 

Totuşi, şi poate aici este chintesenţa porcăriei inventate de către trompetele pesediste din Giurgiu, cea mai penală chestiune a acestei ştiri false nu rezultă din însăşi fondul ei, ci din omiterea intenţionată a unei realităţi demonstrată cu vârf şi îndesat de mai multe ori, documente cu înscrisuri negru pe alb!

Anume, la sfârşitul mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean Giurgiu, Marina Mina, actual şef PSD, a lăsat Spitalul Judeţean Giurgiu cu datorii de aproape 6 milioane de lei, reprezentând (culmea, nu?) datorii restante la furnizorii de serviciu! Printre care… şi la cei care furnizau căldură!

Mai este ceva de spus? Serios, vreun comentariu?

 

Concluzie

Cătălina şi Niculina! Dragele noastre!
 O cititoare (sperăm că nu tot ăia) ne-a trimis poze cu voi! Mai multe cu una dintre voi care, imediat după alegerile din 2020, s-a dus l-a toate instituţiile din subordinea lui Adrian Anghelescu şi ale lui Dumitru Beianu, fără ştirea lor, să pretindă semnarea unor contracte de publicitate. Şi şi-a luat-o, evident, în bot! Iar alte poze despre cealalta care într-o perioadă de timp nu foarte îndepărtată chefuia anexată, lung, prelung şi îndelung, pe la o cabană dintr-un sat de judeţ!

Ce ziceţi? Scriem stirile?

                                                                                                           Cătălin Măcriş

Acest articol a fost publicat în Expressis Verbis. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *