Acest articol este destinat și dedicat celor care vor să fie un pic mai deștepți decât în prezent.
Dacă îl parcurgeți până la capăt, sigur veți fi mai informați.
Dacă nu, veți la fel de minunați și știutori ca în prezent…
Când ești prost și leneș în circumvoluțiuni, iei deja mestecat papa bun de la alții.
Nu faceți asta, dăunează grav sănătății!
Sunt sigur că nu sunteți nici proști, nici leneși.
Cer doar un pic de răbdare.
Deschiderea Jocurilor de la Paris a făcut toate babele să se crucească, să bată mătănii și să spună că Necuratu a venit maică pe lume, gata, urmează Apocalipsa, se scufundă Pământul!
Pasionat de istorie fiind, nu m-am oripilat.
Am privit relaxat o altă panaramă a planetei.
Virusul transgender care s-a lipit de cercurile olimpice e doar… un virus care își va face de cap și la un moment dat se va potoli.
Cu sau fără vaccin.
Încă de la începutul civilizației, omenirea a avut tendința de a o lua rara pe câmp, iar ceea ce a fost considerat devianță, abominație, sacrilegiu într-o epocă a devenit normalitate în alta.
Sper doar să nu apuc să trăiesc zile în care să ajung la pușcărie pentru că sunt heterosexual, îmi doresc de nevastă o femeie și vreau ca odraslele mele să aibă mamă (femeie) și tată (bărbat).
Pentru că minoritarii au de cele mai multe ori tendința, vorba lui Emil Cioran (un mare atlet olimpic medaliat cu aur la aruncarea filosofiei peste plebe) să se transforme din victime în torționari atunci când devin majoritari.
Am urmărit și eu, în nemernicia mea, finala fetelor de la sol, unde Românica a fost reprezentată de două mâțe mlădioase și muncitoare.
Care meritau în opinia mea cel puțin argintul (Sabrina Voinea) și bronzul (Ana Bărbosu).
Prima concluzie a fost că m-am simțit foarte nașpa (vorba Sabrinei Voinea).
Probabil așa e când o ai mică și inertă.
Țara (de-aia zisei Românica), federația, poporul.
E nașpa, indiferent de cât de bună a fost atleta sau gimnasta cu pricina.
Mi s-au derulat instant prin minte mai multe episoade din trecutul îndepărtat și apropiat în care ai mei compatrioți și-au luat-o peste bot.
Exemplific doar cu Andreea Răducan, (cred că la Sidney) care a pierdut o medalie pentru că i s-a administrat Nurofen.
Nu încercați asta acasă, dar sunt sigur că și dacă balotați un făraș de Nurofen pe zi, nu veți fi mai rapizi, mai înalți și mai puternici (sloganul jocurilor olimpice citius, altius, fortius pentru cei mici).
În prezent, chinezul câștigător al unui aur împotriva lui David Popovici e posibil să prezinte urme de doping pentru că a păpat un hamburger.
Care, al dracu hamburger, conținea atât de multe substanțe-minune încât l-au făcut pe urmașul lui Sun Tzu (aur olimpic la Arta Războiului) să înoate mai ceva ca peștele zburător prin apa Fluviului Galben, Verde, și ce culori mai au ei pe acolo.
Leon Marchand, peștișorul-minune al țării gazdă, care le-a îndeplinit francezilor patru dorințe de aur, s-a dat absent la controlul antidoping.
Îl trimisese tac-su după țigări Gauloises și mă-sa după baghete franțuzești și brânză Rochefort. Fiind coadă, s-a întors abia după ce comisia antidoping spălase putina.
Revenind la proba de la sol fete (prezente două românce cucuiete), nu ai cum să nu te revolți.
Însăși sintagma de „gimnastică artistică“ implică, în prostia mea, elemente precum grația, expresivitatea, alura.
Că arta e cu impresie și emoție, nu?
Ori, în afară de ale noastre maimuțe și italianca prezentă acolo, am văzut doar roboței care țopăiau matematic și săreau din covor precum puricii de pe câine când îl speli.
Nu comentez despre modul în care se constituie nota, pe care îl consider arbitrar, subiectiv, deplorabil, anacronic, irelevant și imbecil.
Fetele noastre au fost MAGNIFICE!
Să ne legăm și de subiectul principal.
Marile națiuni își exercită presiunea pentru a câștiga cât mai multe medalii? DA!
Să ne amintim de JO 1936 Berlin, JO 1980 Moscova.
E un instrument de propagandă.
Atât de bine merge sistemul nostru, că și frunza din boscheți crește mai mare!
Și să ne oprim la Moscova.
În 1980 folosind pretextul că URSS (actuala Rusie mai ciumpăvită, pentru cei mici) invadase Afganistanul, SUA și Europa Occidentală au boicotat Jocurile Olimpice de la Moscova.
Românica, moț, participantă cu arme și bagaje, mică și vioaie.
Deși eram țări vecine și prietene, evident că rușii voiau toate medaliile.
Și atunci când gimnastele noastre (cu Nadia Comăneci în frunte) au arătat că sunt mai bune, mai grațioase, mai competitive, au început să umble la arbitraj.
Expun pe scurt aici istoria Nadiei de la JO Moscova.
Ea era cea mai bună concurentă, dar trebuia să câștige o rusoaică.
Pentru detalii, recomand a citi articolul de pe Historia
https://historia.ro/sectiune/general/nadia-si-furaciunea-de-la-moscova-video-584364.html
După vreo patruzeci și patru de ani, cică ne aflăm în paradigme total diferite, măcar din punct de vedere sportiv.
Pe atunci, eram în inima bestiei, dar protestam când Nadia era depunctată, prin cele trei lulele trei surcele prezente: antrenorul și oficialii.
Am pierdut aurul la individual compus în fața marelui prieten de la răsărit.
Furați pe față, în condițiile în care eram un satelit al URSS, în spatele Cortinei de Fier.
Au trecut patru decenii și jumătate.
În inima țării despre care ni se spune că a născut conceptul democrației moderne (Franța – Liberte, Egalite, Fraternite), suntem iarăși depunctați, marginalizați, doar pentru că un alt „greu“ politic și militar al planetei trebuie să se impună cumva și pe plan olimpic.
Adicătălea, Statele Unite ale Americii.
Dacă umanitatea a evoluat cu adevărat de la primele jocuri olimpice, ar trebui ca în intervalul în care acestea se desfășoară să lăsăm deoparte toate armele.
Militare, etnice, mentale.
Pe bune.
Să ne imaginăm și să concretizăm o lume în care câștigă cel mai bun.
Fără arbitri influențați de nația pe care o reprezintă concurentul, fără presiuni de orice fel.
La ce-ți folosește o medalie olimpică, obținută în urma unei proceduri, dacă tu știi în adâncul sufletului că nu o meriți?
Cât despre fetele noastre, Sabrina Voinea și Ana Bărbosu, nu trebuie să îmi imaginez nimic.
Ana Bărbosu nu trebuie să își pună barbă ca să câștige iar Sabrina nu e nevoie să concureze la băieți.
Dragele mele, ați fost în cel mai apropiat moment de perfecțiune din începuturile vieții voastre și aproape că v-am simțit respirația, dorința, emoțiile și transpirația la cel mult un milimetru de mine.
Sunteți deja în percepția mea medaliate cu aur, argint și bronz și cu toată bucuria și încântarea pe care ne-ați adus-o.
Vă mulțumesc pentru că nu ați intrat în războiul vanităților și nu v-ați compromis moral în promiscuitatea expresiei: „C’est la guerre, c’est le bordel“.
Deși acum doare, fericirea pe care ați adus-o tuturor celor care mine vi se va întoarce însutit, înmiit, pentru că bunul Dumnezeu nu lasă niciun aducător de zâmbet și lumină nerăsplătit.
Știu că vă este greu.
Ați văzut fair play-ul și toate principiile sportivității făcute zob, călcate în picioare pe propria piele, la o vârstă la care toleranța nu e cea mai mare virtute a voastră.
Nu pot eu să spun ce e cel mai bine pentru voi acum: să continuați lupta sau să renunțați.
Cu drag vă reproduc doar vorbele unui mare înțelept:
„Nu te întreba ce au făcut ei din tine. Întreabă-te ce ai făcut tu din ce au făcut ei din tine“.
Sunteți la fel de valoroase pentru voi, în primul rând, indiferent de ce alegeți pentru viitor.
Și pentru mine.
Și ca mine, sunt extrem de mulți.
Dintr-o țară mică, dintr-un popor tembel și împrăștiat.
Care însă mai știe să judece cu inima și își iubește valorile.
BRAVO SABRINA!
BRAVO ANA!
INIMA ROMÂNIEI VĂ IUBEȘTE PENTRU CĂ FACEȚI DEJA PARTE DIN EA!
Și nu uitați că cei cu har renasc mereu, ca pasărea Phoenix
Cu drag,
Gabriel Dumitru