Dăm din casă! Una dintre cele mai mari capcane ale unui jurnalist decent este diluarea în evidenţă! Să scrii, de exemplu, când toţi cei cărora te adresezi au părăsit deja localitatea, că s-a inundat satul! Fără să produci, aduci nicio informaţie în plus, ori să creezi o poveste care să provoace noi perspective!
De ce editam asta? Pentru că, într-o formă extinsă şi puţin întortocheată a teoriei exprimate mai sus, cu asa ceva ne confruntăm noi atunci când scriem/demonstrăm despre incompetenţa, despre indolenţa şi despre ipocrizia membrilor PSD Giurgiu!
Şi facem asta de vreo 8 ani cu real succes, cu răspândire naţională şi cu impact la public!
Astăzi, stimaţi cititori de cea mai bună pagină media din lume, o să ne concentrăm pe ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Giurgiu, derulată în luna august a acestui an, atunci când Dumitru Beianu, preşedintele C.J, a propus ca anumite procese pe care această instituţie le are deja în instanţe, ori pe care doreşte să le demareze, să fie preluate, prin licitaţie publică, de case de avocatură, ori de avocaţi independenţi!
Motivul?
Foarte multe procese, toate în interesul cetăţeanului şi extrem de puţini jurişti pe care Consiliul Judeţean îi are pe statul de plată! Jurişti care, evident, se ocupă cu tot ce înseamnă legalitatea actelor emise de instituţie, hartii muote etc, nu doar de procesele juridice propuse sau deja existente.
Evident, consilierii judeţeni PSD Giurgiu (şi aici intervine diluarea în evidenţă de care vă scriam la începutul acestui text) au strâmbat din nas!
Că cum, că că, că ca, că care, că cine, că ce?!?
Înţelegeţi ideea!
Interogări d’astea sapienţiale, exersări penibile şi jenant de populiste pentru banul public.
Bănuţ care, lăsând la o parte că acum chiar e pentru interesul general al comunităţii, cât timp intra în conturile lor personale (şi avem o tonă de articole pe temea asta, cu dovezi Irefutabile) era numai bun de luat!
|În interes personal!
Dar, şi acum nu este vorba despre asta, scuzaţi-ne că am generalizat, acest episod recent semnifică, cu prea plină măsură şi cu scârbă din abundenţă, strategia asta şenilă şi inutilă de comunicare a pesedistilor giurgiuveni, îngrijoraţi, în fapt, că o dată cu externalizarea acestor dosare în instanţe Consiliul Judeţean Giurgiu va câştiga din ce în ce mai multe procese, toate în beneficiul rezidenţilor giurgiuveni!
Dovada?
Priviţi aceste două facsimile!
Sunt doar câteva dintre cabinetele de avocatură pe care CJ Giurgiu, sub conducerea lui Marian Mina, încă şeful PSD Giurgiu, (2016-2020) l-a externalizat pe vremea când acesta conducea (e n fel de a scrie) instituţia în cauză!
Că multe dintre aceste procese, în chintesenţa din esenţa speţei lor ne referim, au fost pentru a divaga incompetenţele lor, asta este altă discuţie! Oricând valabilă întru detaliere!
907 800 lei fără TVA! 1.080.282 lei cu TVA!
Atât a costat justiţia externalizat de PSD Giurgiu cât timp conducea Consiliul Judeţean!
Repetăm, subiectul acestor dosare poate să formeze, oricând, o altă discuţie cu iz de investigaţie jurnalistică!
Nu acum!
Până atunci, ne propunem să păstrăm lucrurile simple! Faptele în oglindă!
Serios, nu sunteţi de acord cu noi că, dacă o să mai scriem altceva după aceste probe, o să ne diluăm în evidenţă?
Rămâne, totuşi, scârba asta organică pentru manevrele consilierilor judeţeni PSD Giurgiu!
Nişte unii, cu pantaloni sau cu fustă, a căror menire în viaţa publică giurgiuveană, de la existenţă şi până la menirea lor, încă nu-şi găseşte răspunsul şi validitatea nici măcar în faţa celor mai simple întrebări:
Că cum, că că, că ca, că care, că cine, că ce şi de ce?
Cătălin Măcriş & Ciprian Danciu