Azi, 7 Aprile, incepe concursul de desen pentru elevii din şcolile judeţului- “Apa, izvorul vieţii”– ediţia a III-a, cu tema ”Apa și culorile primăverii!” organizat de Apa Sevce S.A Giurgiu. Astfel. elevii claselor 1-4 din scolile judetului sunt invitati sa participe, cele mai bune lucrari fiind premiate pe data de 31 Mai cu ecjipamente educative IT, truse desen si rechizite.
Partener media- publicaţiile Giurgiu-tribune.ro şi Giurgiu-express.ro
Desenele pentru concurs pot fi trimise on-line ( fotografii) până la data de 22 mai, concursul având un Regulament pe care îl prezentăm mai jos.
REGULAMENTUL CONCURSULUI
• SCOP: Prin acest demers Apa Service SA Giurgiu are în vedere educarea publicului, în special a tinerilor, în spiritul unei abordări responsabile față de mediu şi în special faţă de aspectele legate de apă. Noi încurajăm curiozitatea și deschiderea față de natură, observarea mediului înconjurător, creativitatea și spiritul inovativ precum și responsabilitatea pentru resursele naturale moştenite, începând cu comunitatea în care trăim și până la nivel global.
• ORGANIZARE: La concurs pot participa elevi ai şcolilor gimnaziale de pe raza judeţului Giurgiu, inscrişi în clasele 1-4;
• Participanţii vor trebui să trimită, până la data de 22 mai, ora 24.00, pe e-mail-ul societăţii noastre: apagiurgiu@yahoo.com fotografia unui desen efectuat cu acuarele sau tempera, pe coală de desen format A3;
• De data aceasta vă propunem o temă nouă: “Apa şi culorile primăverii!”. Fiecare elev poate participa cu o singură lucrare, semnată în colţul din dreapta, jos, cu numele şi prenumele autorului, precum şi clasa şi şcoala la care învaţă. Dacă concepţia grafică a lucrării nu permite plasarea acestor informaţii în colţul din dreapta, jos, atunci informaţiile pot fi plasate în colţul din stânga, jos. Lucrările semnate altfel vor fi eliminate din concurs;
• La concursul din acest an nu pot participa lucrări trimise şi la primele ediţii ale concursului;
• Rudele de gradul 1 şi 2 ale angajaţilor APA SERVICE SA Giurgiu nu pot participa la această ediţie a concursului.
• Fotografiile trimise prin e-mail vor avea, la Subiect, specificaţia ”Pentru concursul de desen-Apa, izvorul vieţii!” iar în text informaţiile: numele şi prenumele autorului, numele sa u numărul şcolii, clasa, localitatea şi un număr de telefon de contact.
• DESFĂŞURARE: După preselecţia lucrărilor, juriul concursului, desemnat de către organizator, va puncta creativitatea, originalitatea, modul de abordare a subiectului precum şi calitate artistică a lucrărilor, iar cele mai valoroase desene vor fi premiate cu echipamente educative IT, constând în tablete, precum şi alte premii oferite de organizator;
• Toate lucrările preselectate vor concura pentru premiul de popularitate, câştigător fiind desenul care va avea cele mai multe voturi pe pagina Facebook Apa Service SA Giurgiu;
• Primele 20 de lucrări, în ordine valorică, vor fi solicitate, în original, de către organizatorii concursului, în vederea amenajării unei expoziţii. În aceeaşi expoziţie vor fi prezente şi cele mai bune lucrări din ediţia I si a II-a a concursului;
• Cu acest prilej “Apa Service” Giurgiu va oferi diplome celor mai active şcoli gimnaziale, pentru sprijinul acordat organizatorilor, în vederea promovării concursului şi pentru efortul de educare a elevilor în direcţia protejării apei.
• CALENDAR:
7 aprilie : lansarea concursului
01- 22 mai : primirea lucrărilor
23- 26 mai : preselecţie şi jurizare
23- 29 mai- votarea pentru Premiul de Popularitate
29 mai : anunţarea câştigătorilor
31 mai : festivitatea de premiere
• ALTE CONSIDERENTE: În momentul primirii premiilor, câștigătorii sau tutorii legali ai acestora vor prezenta un act de identitate și vor avea obligația de a completa și semna un proces verbal de predare-primire a premiilor;
• Potrivit legislației în domeniu, drepturile de autor asupra materialelor prezentate aparţin creatorului lor, participanții fiind direct răspunzători de autenticitatea lucrărilor puse în concurs. Prin simpla participare la concurs, autorul lucrărilor sau tutorele său își dă consimțământul ca acestea să fie utilizate de către organizator, în mod liber (promovare, exploatare, distribuire, panotare), cu menționarea numelui autorului, cu titlu gratuit, fără a putea fi solicitate ulterior, de la organizator, eventuale pretenții materiale sau de altă natură. Lucrările trimise în original la concurs nu vor fi returnate;
• Prin înscrierea la concurs, participanții sau tutorii legali ai acestora își dau implicit acordul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, colectate de către organizator în vederea organizării, desfășurării și promovării concursului;
• Materialele supuse jurizării nu trebuie să aducă atingere bunelor moravuri, să incite la încălcarea ordinii publice, la discriminare de orice fel, ură sau violență împotriva umanității;
• Organizatorii ȋși rezervă dreptul de a modifica sau schimba prezentul regulament, din motive întemeiate, urmând ca astfel de modificări să intre ȋn vigoare numai după anunțarea ȋn mod public, prin intermediul acelorași canale de comunicare prin care regulamentul a fost făcut public anterior;
• Prin înscrierea la concurs, participanții se obligă să respecte prevederile acestui regulament;
• Nu se admit contestații.
• CONTACT: Pentru alte detalii – persoană de contact: Gelu Brebenel- Şef Compartiment Relaţii Publice şi Mass-Media. Telefon: 0767 855 520 (luni-vineri, 9.00 -15.00).