Apa Service a achiziționat tehnologie acustică de înaltă precizie pentru detectarea

pierderilor de apă din sistemul local

După un proiect pilot desfășurat în vara anului trecut, privind testarea unei tehnologii inovatoare de detecție și localizare a pierderilor de apă din rețea, Apa Service a intrat în posesia unui set de echipamente Gutermann – tehnologie acustică de mare precizie. Ieri,3 aprilie, reprezentanții firmei Klarwin- lider în tehnologii industriale, au prezentat echipei

APA SERVICE ultimele amănunte privind metoda de lucru a noului echipament, care a fost testat și pe teren, pe un nou tronson experimental. Astfel, Apa Service Giurgiu continuă demersurile de aliniere la obiectivele de dezvolare durabilă, noua achiziție- suportată financiar de către Consiliul Județean Giurgiu fiind un pas hotărâtor spre extinderea utilizării tehnologiei asupra întregului sistem. Utilizarea unei abordări integrate a problemei pierderilor din rețelele de apă va aduce economie de sute de mii de euro, prin monitorizarea și identificarea proactivă a pierderilor.

Apa Service Giurgiu este al 32-lea operator regional de apă și canalizare, care abordează, prin colaborarea cu firma Klarwin, reducerea pierderilor de apă până la procentul de 20%, la nivelul anului 2027.

În anul 2020, media pierderilor de apă în țările din Europa de Est ajungea la 55%.

Acest articol a fost publicat în Marketing. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *